Ziua cu 120 de minute în plus!

Posted on

Multă vreme lipsa timpului m-a supărat. Aveam foarte multe lucruri pe care plănuiam să le fac, însă, bineînţeles, nu aveam când. Acest lucru mi-a adus în minte întrebarea: Cum de alţii pot şi eu nu reuşesc? În mod clar, ceva nu funcţiona cum trebuie în programul meu zilnic.

Am dat la un moment dat peste un articol care descria o zi din viaţa lui Tim Cook, directorul executiv de la Apple, care îşi începe ziua la ora 3:45. Reacţia mea a fost: Wow! Şi eu sunt om ca şi el, nu?

Aşa că, m-am hotărât de a doua zi, să mă trezesc la 5, o oră de început rezonabilă pentru mine. De obicei, mă trezeam (de multe ori cu greu) la 7.

Primele 5 treziri au fost cel mai dificile, întrucât nu îmi făcusem un program bine stabilit pentru adormit. Adormeam în general în jurul orei 23:00 sau chiar 00:00, însă după primele zile de trezit aşa matinal, ora de adormit a coborât la ora 22:00, astfel încât să îmi asigur necesarul de 7 ore pe noapte.

În momentul în care alarma suna la 5:00, degetul avea intenţia de a apăsa “snooze”, însă fiind o fire hotărâtă, nu m-am lăsat influenţată de primele intenţii. După o săptămână, deja întregul meu ritm de viaţă s-a schimbat.

Am descoperit că productivitatea mea este mult mai mare dacă urmez acest program. Mă simt mai bine din punct de vedere fizic şi phihic şi surprinzător, mai odihnită. Mai mult,  am învăţat că dacă limitez irosirea timpului urmărindu-i pe alţii ce fac pe reţelele de socializare şi mă focusez pe activităţile care mă fac să mă simt bine, îmi fac timp pentru lucrurile care înainte nu aveam când să le fac.

Iată 3 lucruri pe care le-am câştigat în cele 2 ore:

  1. Timp pentru citit (60 de minute)
  2. Treizeci de minute de exerciţii fizice
  3. Timp pentru organizarea şi prioritizarea activităţilor din timpul zilei

Sunt doar trei, însă îmi oferă startul perfect dimineaţa. Îmi oferă timpul cu mine de care am atât de multă nevoie. Îmi oferă discuţia cu mine în fiecare dimineaţă.

Pentru că cel mai important este cum îmi încep ziua.Cu două ore mai devreme, îmi permit să o încep minunat.

Nu vrei să câştigi şi tu?

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *